Schimbare la vârful clasamentului celor mai mari angajatori privați din România. Cât câștigă un angajat de la Kaufland comparativ cu unul de la Petrom

Schimbare la vârful clasamentului celor mai mari angajatori privați din România. Cât câștigă un angajat de la Kaufland comparativ cu unul de la Petrom
Publicat: 03/12/2014, 10:48
Actualizat: 19/03/2015, 06:40

La finalul lunii septembrie a acestui an, Kaufland a înregistrat un număr de 20.386 de salariați activi, în timp ce OMV Petrom SA a avut 17.799 angajați activi. Salariul mediu brut la Kaufland România este de 1.933 lei/lună, în timp ce salariul mediu brut oferit de Petrom este de 8.500 lei/lună. „Dacă această situație s-ar fi întâmplat acum cinci ani, ar trebui să fim bucuroși, pentru că teoria economică de la acea vreme spunea că dezvoltarea sectorului terțiar, din care face parte și comerțul, este un indicator al modernizării economiei și al apropierii de situația din Occident. În prezent însă tendința este inversă: dezindustrializarea și delocalizarea sunt foarte criticate, statele dezvoltate susțin că trebuie să existe producție în țară, care să aducă o valoare adăugată mare în economie. De aceea cred că, din acest punct de vedere, suntem anacronici”, a explicat profesorul universitar Mircea Coșea, citat de Ziarul Financiar.

În 2004, anul privatizării Petrom, compania avea peste 50.000 de salariați. În 2013, cu un număr mediu de circa 19.000 de salariați, Petrom s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai mari angajatori din economie, după companiile de stat Poșta Română (cu aproape 29.000 de angajați) și CFR SA (cu circa 22.500 de angajați).

La finalul primelor nouă luni ale acestui an, germanii de la Kaufland, care au intrat în 2005 în România și care au în prezent cel mai extins lanț de hipermarketuri, au raportat peste 20.000 de salariați, în creștere cu peste 7.700 de salariați față de media înregistrată în 2013.

„Această trecere arată că suntem o societate de consum, consumăm valoare și nu producem valoare. Economia românească are nevoie de un alt mindset, prin care oamenii să reușească să creeze și să capteze valoarea, dar să o și valorifice”, a spus George Vascan, managing partner la firma de consultanță Geva&Company. Potrivit unei analize ZF, în 24 din cele 41 de județe din țară comerțul este sectorul economic dominant, urmat de industrie, transporturi sau energie.

Angajații Petrom au salarii de patru ori mai mari decât cei de la Kaufland

Salariul mediu brut în grupul OMV Petrom a fost în 2013 de 8.500 de lei pe lună, de patru ori mai mare decât cel de la Kaufland (unde salariul mediu brut este de 1.933 lei pe lună). „România are nevoie să producă bunuri și servicii cu valoare adăugată mare. E bine că s-au creat locuri de muncă în orice domeniu, dar dacă ne uităm la tipul de locuri de muncă create în comerț, s-ar putea să nu ne mai bucurăm, pentru că salariile sunt mici, iar posibilitatea de pregătire pe care o pot oferi aceste companii este limitată. Avem nevoie de o schimbare a structurii economice, iar dacă tendința actuală continuă, ar trebui să continuăm”, a mai spus profesorul Coșea.

Diferențele dintre salariile oferite în rândul celor două companii se mențin oarecum și în privința salarilor medii din aceste industrii la nivel național. Astfel, în primele nouă luni ale lui 2014 salariul mediu brut pe economie în domeniul extracției petrolului brut a fost de 6.496 lei pe lună, de trei ori mai mare decât cel din domeniul comerțului cu ridicat și cu amănuntul (de 2.090 de lei brut pe lună).

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
×